Cândva...

Cândva am uitat să înaintez... Planurile mele se ștergeau odată cu ploaia ce cădea în pământul însetat.

Cândva, m-am oprit la margine de vis și am uitat să mai visez. Timpul se pierdea prin file rupte din calendare aruncate peste lume iar eu mă hrăneam cu sarea lacrimilor mele.

Cândva, am uitat să mă trezesc din amorțeala fricii ce mă înconjurase din toate părțile. Pe mâna mea, noaptea a tatuat o cheie ce nu știu să o folosesc.

 Aud cum se închid lacăte în jurul meu, dar nu mă pot trezi din amorțeală... cândva am uitat cum să trăiesc.