O tristețe fără nume mi-a brăzdat sufletul iar lacrimi fără număr mi-au izvorât din ochiul rănit. Lacrima curge curată ca o ploaie de vară pe solul uscat al credinței.
Cerul a uitat că e albastru și a cochetat cu nori furioși. În așteptarea salvatorilor am întins mâinile înspre alte orizonturi. Doar ritmul durerii se aude dintr-un tunet ce sfâșie văzduhul.
Totul e gol și pustiu!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu