Simt oboseala cerului de septembrie când daruri de lumina ating mugurii din primăvara ce se naște în gândurile mele spărgând cuvintele prinse între tăceri și zbor.
Simt oboseala pământului din zilele de toamnă când stropi de soare se răsucesc la rădăcinile copacilor agonizând în verde nenăscut încă în cuvintele mele.
Simt oboseala toamnei ce-și strigă prin vânturi și ploi povestea trecutului închis între timp și cuvinte.
Simt oboseala gândului de toamnă căutându-mă printre mii de povești tăcute prinse la răscruce de singurătate.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu