Mă faci să râd, toamnă!

De mâna cu toamna alerg prin parcuri pe alei presărate cu covor de frunze aurii. Parcă am fi două surori abandonate, lăsate de izbeliște, două femei bătrâne ce țin cu ultimele puteri de frumusețe și timp.
Mă faci să râd, toamnă! Unde ne este înflorirea? Unde ne este măreția?
Între noi și cer  răsar nopți adormite peste stele scăldate în întuneric.
Hai sa ne prefacem că iubim căderea!
Mă faci să râd, toamnă! Când totul ti-a fost luat de ce mai lupti? De ce te mai dai în spectacol?