Oboseală

Căderea tăcută a toamnei stinge felinare în sufletu-mi obosit. Drumul înspre iarna vieții duce pe alei bătute de singurătate.
Lovită de furtunile vieții, înaintez pe drumul pierdut sub picioarele mele. De umerii mei stau rezemate stânci căzute din munți de dureri ce-mi amintesc că înaintarea e doar pentru cei puternici.
Tot ce a înflorit cândva în mine a fost luat de toamnă și închis în iarna rece.
Fântânile speranței au secat iar sufletul obosit își cere dreptul la tăcere.