Când trebuie să plec, te rog, Doamne, lasă-mă o clipă să poposesc pe celălalt țărm... acolo unde sunt cei care iubesc culorile... lasă-mi un răgaz să pot vorbi cu ei, să le pot spune despre înfloriri și căderi, despre trudă, singurătate și suferință. Despre grădini de suflet fără culoare și parfum.
Când trebuie să plec, mai lasă-mi un răgaz să iau o fărâmă de albastru...
Când vine timpul să plec, mai lasă-mi un răgaz să plâng în brațele mele, în cuvintele mele, să-mi revărs cupa de albastru pe cărări neumblate ca un semn pentru cei care nu au găsit calea, apoi sărută-mi fruntea să mă pot contopi în oceanul iubirii Tale.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu