Înfrântă și rănită, cu pas greoi mă pornesc la drum...zidurile nopții tot mai întunecate se strâng în juru-mi ca o închisoare, timpul a murit, pământul se învârtește amețitor de repede... Încotro să o apuc?
Cândva, aveam câte un refugiu pentru sufletu-mi obosit, dar întunericul nopții a șters drumuri și poteci, am uitat cum să amestec culorile care cheamă curcubeul. Am ajuns un cerșetor la mila nopții, nu mai știu cum să cumpăr și să vând cuvinte.
Gândurile mele au ajuns ca frunzele de toamnă, tremurânde, lovite de vânt. Un gol sălbatic pătrunde în inima mea tulburând și ultima speranță... am ajuns un cerșetor la porțile nopții.
Nu mă pot dezlipi de zidurile nopții, întunericul se lipește de mine aducând-mi răspunsuri la întrebări ce nu le-am pus niciodată. Mirosul înfrângerii plutește în aer în timp ce un fir de lumină îmi șoptește la ureche...când noapte-ți pune limite, de ce să nu le forțezi?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu