Noaptea

Noaptea a alungat și ultimul fluture așezat pe perna mea. Mă simt ca într-o capcană purtând pe umeri izvoarele luminii secate de ploi care-și uită setea printre neputințe.
Noaptea curge în unghiuri perfecte peste fiecare gând născut din lumină încât picioarele mele sunt inundate de întuneric și nu găsesc o cale de scăpare.
Noaptea a pecetluit cuvintele într-o negură deasă prinzând țipătul disperării în jurul buzelor mele tăcute.