Am învățat să-mi odihnesc ochii pe lucruri care nu se văd. Am locul meu de odihnă de unde îmi iau energia zilnică, acolo totul e simplitate, liniștea nu se negociază, timpul uită să curgă, bucuria și tristețea se îmbrățișează sub aripile lunii pierzându-se în noapte.
Îmi scald gândurile în muzica vieții uitând să fiu versul durerii. Dansez cu vântul, cu parfumul fiecărei flori alături de cei pe care îi port ascunși în inima mea.
Am câmpul meu presărat cu vise unde mă întorc mereu după toate timpurile pe care le-am pierdut, unde pot lăsa din mâna-mi necredincioasă toate întrebările.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu